Despre Noi

Casa Mistică, locul unde te simți acasă 🤗 

Casa Mistică a luat naștere în 2023 din dorința de a aduce mai aproape de oameni lucruri care nu sunt doar frumoase, ci care pot însemna ceva.

Poate că, privit din afară, suntem un magazin online. Pentru noi, însă, Casa Mistică este mult mai mult de atât.

Fiecare produs pe care îl aducem pe rafturile noastre este ales gândindu-ne la omul care îl va primi. La ce va simți atunci când îl va atinge, îl va purta, îi va simți parfumul sau îl va așeza într-un colț drag al casei sale. Ne întrebăm mereu dacă poate aduce puțină bucurie, liniște, curaj sau speranță în viața celui care îl alege.

Nu selectăm produse doar pentru că arată bine. Ne dorim ca ele să aibă o poveste, o semnificație și să poată deveni parte din povestea celui care le primește.

Credem că uneori un obiect mic poate veni exact într-un moment în care ai nevoie de el. Poate fi un cristal care îți amintește de intenția ta, o lumânare aprinsă într-o seară grea, un parfum care schimbă atmosfera unei camere, o bijuterie purtată ca simbol al protecției sau un obiect ales pentru un nou început.

Prin ceea ce facem, ne dorim să contribuim, chiar și puțin, la starea de bine a oamenilor care ne trec pragul. Să îi însoțim în perioadele frumoase, dar și în cele mai dificile. Să le oferim obiecte prin care să își exprime intențiile pentru iubire, protecție, prosperitate, abundență, curaj sau pur și simplu pentru mai multă liniște.

Și punem ceva din noi în fiecare comandă.

Grija cu care alegem produsele, felul în care le pregătim, mesajele pe care le trimitem, discuțiile cu oamenii care ne scriu și recunoștința pe care o simțim pentru fiecare comandă fac parte din Casa Mistică la fel de mult ca produsele în sine.

Pentru că fiecare persoană care ne scrie, ne adresează o întrebare, ne spune o poveste sau alege să cumpere de la noi lasă, într-un fel, ceva în urmă. Iar noi ne dorim să oferim aceeași energie bună înapoi.

Casa Mistică a apărut în 2023, un an care, din perspectivă numerologică, se reduce la cifra 7 — asociată cu introspecția, căutarea sensului, cunoașterea interioară și spiritualitatea. Poate fi doar o coincidență frumoasă, dar simțim că aceste lucruri descriu foarte bine ceea ce ne-am dorit să construim aici încă de la început.

Nu vrem să fim doar locul din care îți cumperi un cristal, o lumânare, un obiect spiritual sau un cadou.

Vrem să fim locul în care găsești ceva care îți vorbește. Ceva care te atrage fără să știi neapărat de ce. Ceva pe care îl oferi unei persoane dragi sau pe care îl alegi pentru tine într-un moment în care simți că ai nevoie de puțină schimbare, protecție, energie bună sau pur și simplu de bucurie.

Iar dintre toate lucrurile pe care încercăm să le punem în ceea ce facem, unul este cel mai important: recunoștința.

  • Pentru fiecare om care ajunge aici.
  • Pentru fiecare comandă.
  • Pentru fiecare mesaj.
  • Pentru fiecare poveste pe care ne-o împărtășiți.

Casa Mistică este construită din produse, dar crește prin oamenii care îi trec pragul.

Casa Mistică, locul unde te simți acasă.