Blog 

Sidebar

RECENT ARTICLES

Deochiul în folclorul românesc: ce se credea că poate face o singură privire?

Pe De Andreea Ristea / 0 comentarii
Deochiul în folclorul românesc: ce se credea că poate face o singură privire?

O privire prea lungă. O laudă spusă cu prea multă admirație. Un copil despre care toată lumea spunea cât este de frumos...

În satul românesc de odinioară, uneori atât era suficient.

Se spunea că omul fusese deocheat.

Credința în deochi este una dintre acele tradiții care nu au dispărut odată cu lumea veche. Și astăzi auzim „să nu fie de deochi", vedem fire roșii purtate la mână și întâlnim oameni care încă știu descântecul auzit de la bunica sau străbunica lor.

Dar ce era, de fapt, deochiul?

Pe scurt: ce înseamnă deochiul în tradiția românească?

  • Deochiul era asociat cu puterea unei priviri intense, admirative sau invidioase.
  • Nu trebuia neapărat ca cineva să îți dorească răul.
  • Copiii erau considerați printre cei mai vulnerabili.
  • Firul roșu și Mărțișorul au fost purtate și cu rol de protecție.
  • Deochiul era „scos" prin descântece și ritualuri transmise din generație în generație.
  • Astăzi, simbolurilor vechi li se alătură cristale, brățări și talismane purtate cu intenția de protecție.

Ce este deochiul în tradiția românească?

Deochiul pornește de la o idee fascinantă: privirea omului poate purta o energie.

În credința populară, nu era nevoie ca cineva să îți dorească în mod conștient răul. Chiar și admirația prea puternică putea deveni periculoasă...

Tocmai de aceea, după ce lăudau frumusețea unui copil, sănătatea cuiva sau o reușită, oamenii adăugau:

„Să nu fie de deochi!"

Ca și cum lauda trebuia imediat îmblânzită.

Ca și cum o privire putea lăsa ceva în urmă.

De ce erau copiii protejați de deochi?

Copiii apar foarte des în vechile obiceiuri românești de protecție.

Un exemplu surprinzător este chiar Mărțișorul.

Astăzi îl privim mai ales ca pe un simbol al primăverii, însă în tradiția populară șnurul era legat și la mâna sau la gâtul copiilor, fiind considerat un obiect protector.

Așadar, firul alb-roșu nu era doar podoabă.

Era și amuletă.

Iar ideea firului roșu purtat la mână pentru protecție ne este familiară până astăzi.

Mamă și copil în port tradițional românesc, purtând Mărțișor și fir roșu de protecție
În tradiția populară, Mărțișorul și firul roșu nu erau doar podoabe, ci și semne de protecție.

Cât de veche este credința în deochi?

Este greu de spus când a apărut pentru prima dată deochiul în spațiul românesc. Astfel de credințe au circulat timp de generații, cu mult înainte ca etnografii să înceapă să le noteze.

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, deochiul, descântecele și ritualurile de protecție erau deja profund înrădăcinate în lumea satului românesc.

Folcloriști precum Gh. F. Ciaușanu și Artur Gorovei au consemnat credințe, superstiții și descântece care circulau deja de multă vreme în comunitățile românești.

Lucrarea lui Gh. F. Ciaușanu, Superstițiile poporului român, a fost publicată de Academia Română în 1914, iar Artur Gorovei avea să dedice ulterior o întreagă lucrare descântecelor românești.

Nu vorbim, așadar, despre o modă nouă, ci despre o credință transmisă din om în om, din familie în familie și din sat în sat.

Deochiul făcea parte dintr-o lume în care privirea, cuvântul, culoarea și obiectele purtate asupra corpului puteau avea o putere simbolică.

Cine știa să descânte de deochi?

În credința populară, cineva putea deochea chiar și fără să vrea, printr-o privire prea insistentă sau printr-o admirație foarte puternică.

Descântatul, în schimb, era o practică aparte.

De multe ori, persoana care știa descântecul era o femeie mai în vârstă. Bunica, moașa, descântătoarea sau o femeie despre care oamenii din sat știau că păstrează astfel de cuvinte și ritualuri.

Descântecele se păstrau din generație în generație și erau transmise mai ales prin viu grai.

De la mamă la fiică.

De la bunică la nepoată.

Și aici apare una dintre cele mai misterioase credințe legate de descântecele românești:

Descântecul se fură, nu se învață.

De ce tocmai roșu împotriva deochiului?

Firul roșu nu apare întâmplător în aceste tradiții.

În simbolistica populară românească, roșul avea un puternic rol protector. Fire, panglici sau alte mici elemente roșii puteau fi purtate asupra corpului ori așezate în gospodărie cu intenția de a ține răul la distanță.

Roșul era asociat simbolic cu viața, sângele, focul, soarele și forța.

De aceea, un simplu fir putea deveni mai mult decât un obiect.

Purtat cu o anumită intenție, devenea amuletă.

Mărțișorul păstrează și el urme ale acestei simbolistici. Astăzi îl asociem mai ales cu venirea primăverii, însă șnurul alb-roșu a avut în tradiția populară și funcții protectoare.

Ceva foarte mic, purtat aproape de corp, putea simbolic să păzească.

Cum se scotea deochiul?

Aici începe una dintre cele mai misterioase părți ale poveștii.

Descântecul.

Nu exista o singură variantă. Formulele se schimbau de la o regiune la alta, uneori chiar de la o familie la alta.

Apa, cărbunii aprinși, gesturile rituale, semnul crucii și cuvintele rostite într-o anumită ordine puteau face parte din ritual.

În unele practici, cărbunii erau stinși într-un vas cu apă, iar felul în care se comportau era interpretat de persoana care descânta.

Dar centrul ritualului rămânea cuvântul.

Femeie în vârstă din sat românesc rostind un descântec de deochi lângă un vas cu apă și cărbuni
Descântecul era mai mult decât o formulă rostită. Era un mic ritual în care cuvântul, apa și gestul se întâlneau.

Cum suna un descântec românesc de deochi?

O variantă tradițională de descântec de deochi suna astfel:

Fugi, deochi, dintre ochi,
Fugi, deochetură,
Că te-ajunge vânt din gură.
Fugi, deochiat,
Că te-ajunge vânt turbat.
Fugi, deochi, dintre ochi,
Că te-ajunge soarele,
Și-ți taie picioarele,
Fugi, deochi, din fața obrazului,
Din zgârciul nasului,
Din grumazii gâtului,
Din creierii capului,
Din splină, din inimă,
Și să ieși și să te duci,
Că eu cu gura te-am descântat,
Cu mâna te-am luat,
Și-n vânt te-am aruncat,
Să rămâie N.
Curat, luminat,
Ca floarea câmpului,
Ca albastrul cerului,
Ca roua dimineții.

În locul literei „N." era rostit numele persoanei pentru care se făcea descântecul.

De ce se spune că descântecul „se fură", nu se învață?

În tradiția populară exista credința că descântecul nu trebuia predat ca o poezie obișnuită.

Se spunea că el trebuia „furat".

Adică auzit, prins și memorat de la cineva care știa să descânte, fără ca formula să fie predată în mod obișnuit.

Unele credințe spuneau chiar că un descântec transmis prea ușor își putea pierde puterea.

Poate tocmai de aceea aceste cuvinte au păstrat atât de multă vreme o aură de taină.

Nu oricine trebuia să le știe...

Ce pietre sunt purtate astăzi pentru protecție?

În spiritualitatea contemporană, vechilor simboluri li s-au alăturat și cristalele.

Turmalina neagră este una dintre cele mai cunoscute pietre asociate cu protecția și împământarea.

Obsidianul este ales pentru protecție, introspecție și eliberarea de energii nedorite.

Ochiul de tigru este asociat cu încrederea, curajul și stabilitatea.

Aceste pietre nu făceau parte din vechiul descântec românesc de deochi. Ele aparțin practicilor spirituale contemporane.

Dar ideea din spatele lor seamănă cu ceva foarte vechi.

Bunicile legau un fir roșu.

Astăzi, cineva poate purta o brățară cu turmalină neagră, un pandantiv sau o piatră aleasă cu intenția de protecție.

Obiectul s-a schimbat.

Intenția de protecție a rămas.

Fir roșu, Mărțișor și cristale de protecție într-un decor inspirat din tradiția românească
Firul roșu și Mărțișorul aparțin vechilor tradiții, în timp ce cristalele creează astăzi o punte către spiritualitatea contemporană.

De ce ne fascinează deochiul și astăzi?

Poate pentru că deochiul vorbește despre lucruri pe care oamenii le-au simțit dintotdeauna: admirație, invidie, vulnerabilitate, energie și nevoia de protecție.

În lumea veche românească existau descântecul, apa, cărbunele și firul roșu.

În spiritualitatea de astăzi există cristale, brățări, talismane și ritualuri personale.

Formele s-au schimbat.

Dar poate că nevoia din spatele lor este aceeași.

Poate o simplă privire să poarte mai mult decât vedem?

O întrebare veche de generații, care încă își păstrează locul în tradiția și spiritualitatea românească...

Redă video

Quote of the Day

Style is more than what we wear or how we decorate our spaces — it’s the freedom to choose what reflects who we are. Every design, every detail, is crafted with intention: to inspire joy, to add meaning, and to transform the everyday into something extraordinary. Because when comfort meets elegance, life itself feels more beautiful.

Brand Description

At our core, we believe that style should feel effortless yet meaningful. Each collection is carefully designed with attention to detail, blending modern aesthetics with everyday comfort. From timeless silhouettes to refined textures, our pieces are crafted to inspire confidence and elevate the way you live and dress. More than fashion, it’s a lifestyle made for you.

Articol anterior
Articol următor